necesiTATEA UNui ghid SPIRITUAL

Un tinar plin de entuziasm l-a rugat pe un maestru in arta sabiei sa-l accepte ca discipol. “Te voi sluji si ma voi antrena neincetat. Cit timp crezi ca imi va lua sa invat totul ?”

“Cel putin zece ani” i-a raspuns maestrul.

“Este prea mult, a protestat tinarul. Sa spunem ca voi lucra de doua ori mai intens ca ceilalti. Atunci, cit timp imi va fi necesar ?”

“Treizeci de ani” i-a raspuns maestrul.

“Cum adica ? s-a indignat tinarul. Eu imi doresc sa ating arta sabiei cit mai curind cu putinta”.

“In acest caz, i-a raspuns maestrul cu asprime, vei avea nevoie de 50 de ani. Cine se grabeste atit de tare este cel mai slab student.”.

Desi confuz, tinarului I s-a permis sa ramina ca slujitor, cu conditia sa nu puna niciodata intrebari si sa nu atinga niciodata vreo sabie. El si-a petrecut urmatorii 3 ani facind curatenie, gatind si facind tot felul de comisioane. Intr-o zi, maestrul l-a atacat pe tinar cu o sabie de lemn. El a continuat aceasta hartuire zi si noapte, pina cind tinarul si-a dezvoltat un al saselea simt, care ii permitea sa discearna un atac chiar inainte de a incepe. “Abia acum esti pregatit sa inveti” i-a spus maestrul. El a inceput in sfirsit antrenamentul formal, iar adeptul a facut progrese rapide.

Maestrul spadasin Tsukahara Boguden se afla odata pe un mic feribot, cind un pasager foarte enervant a inceput sa-i puna la indoiala puterile si sa-l provoace cu o sabie. In timp ce acesta continua sa-l agaseze, Bokuden a atipit, lucru care l-a iritat cumplit pe pasager. El l-a trezit pe Bokuden si l-a intrebat manios ce stil de sabie practica. Bokuden i-a raspuns: “Fac parte din Scoala-care-iti-permite-sa-atingi-victoria-fara-sa-te-folosesti-de-sabie”. Pasagerul l-a provocat atunci pe Bokuden sa-i arate cum functioneaza acest stil atit de pompos. Bokuden a fost de accord, dar a sugerat sa se opreasca pe o insula din apropiere pentru a evita ranirea altor pasageri. Vasul a facut un mic ocol. De indata ce au ajuns la tarm, pasagerul agresiv a sarit repede, si-a scos sabia si si-a asumat postura de incepere. Bokuden parea sa-l urmeze, dar pe neasteptate, el a impins barca cu visla si s-a indepartat de tarm. In trecere, el i-a strigat pasagerului uluit: “Asta inseamna sa-ti invingi adversarul fara a te folosi de sabie!”

Un maestru spadasin avea trei adepti avansati. O data, el le-a dat dispozitie sa traverseze o vale ingusta in care se aciuase un cal salbatic, foarte aprig. Primul dintre adepti a intrat imediat in vale si a intimpinat calul cu pieptul gol. El a reusit sa-i tina piept acestuia si a scapat fara sa primeasca nici o copita. Vazind cit de furios este calul, cel de-al doilea adept a preferat sa treaca prin vale catarindu-se pe peretii laterali ai acesteia, desi foarte abrupti, astfel incit a scapat si el neatins. Cind a aparut si cel de-al treilea adept, mergind absolut nonsalant, calul s-a calmat insa imediat, a dat din cap in semn de recunoastere, dupa care nu i-a mai acordat nici o atentie. Maestrul si-a numit ca succesor pe cel de-al treilea adept.

O alta scoala de spada, cu un nume neobisnuit, a fost Mugan Ryu, “Scoala fara ochi”. Se spune ca fondatorul acestei scoli, Sorimachi MUKAKU calatorea o data prin tara in cautarea adevarului, cind a ajuns in fata unei prapastii adinci, peste care atirna o punte pe care nu putea trece decit o singura persoana. Cind Mukaku a facut un prim pas, de incercare, el si-a dat seama ca puntea era foarte alunecoasa. Temindu-se sa treaca, el a ramas ezitant la capatul puntii. La un moment dat, a aparut un calator orb, care s-a descaltat de sandale si a trecut peste punte fara nici un fel de probleme. Mukaku si-a dat seama ca paote face la fel ca omul cel orb, si a trecut intr-adevar puntea, fara teama. Cind omul priveste prin ochii inimii, nu prin ochii mintii, el nu se mai teme de nimic. Pornind de la acest principiu, Mukaku a fondat mai tirziu Scoala Fara Ochi.

Maestrul Zen Takuan a fost instructorul multor spadasini celebri. Iemitsu, cel de-al treilea Shogun Tokugawa, a primit o data un tigru ca un cadou din partea curtii coreene. Se spune ca Iemitsu l-a provocat imediat pe maestrul spadasin Yagyu Tajima Munenori sa supuna animalul. Munenori a acceptat provocarea si a intrat in cusca, absolut increzator. Chiar cind animalul era pe punctual de a sari, el l-a impuns in frunte cu sabia sa de fier. Tigrul a dar imediat inapoi si nu a indraznit sa se apropie de el. Takuan, care era si el de fata, l-a ironizat oe Munenori: “Nu ai folosit abordarea corecta”. Dupa care Takuan a intrat in cusca cu mainile goale. Cind tigrul s-a pregatit sa-l atace, el l-a prins rapid intre maini si a inceput sa-i mangaie cu blindete fata si urechile. Animalul s-a calmat imediat, torcind si alintindu-se in bratele calugarului Zen. “Asa trebuia sa procedezi” a exclamat Takuan.

Kanryo HIGAONNA, considerat parintele stilului de karate GOJU Ryu, a dus o viata frugala. Desi nu avea niciodata prea multi bani, nu accepta sa fie platit de discipoli si nu le ingaduia acestora decit cel mult sa-i aduca ofrande in hrana, o data sau de doua ori pe an. Discipolii lui Higaonna erau de parere ca un maestru atit de bun ar trebui sa aiba mai multi adepti, asa ca I-au sugerat sa puna o placuta la intrarea in scoala, la fel ca alte dojo-uri. Kanryo a refuzat: “Daca as atirna o placuta, ar fi ca si cum as invita pe toata lumea sa vina sa se antreneze, lucru care ar fi inacceptabil. Predarea unei arte martiale este ca si cum i-ai da cuiva in mina o arma. Daca armele ajung pe mina unor nepriceputi, acestia pot rani oameni nevinovati.

Odata, cind Kyuzo Mifune a vizitat un dojo de karate, unul dintre practicanti I-a facut o demonstratie de spargere a tiglelor. Dupa ce acesta a spart un anumit numar de tigle asezate una peste alta, el l-a intrebat pe Mifune: “Poate un judoka sa faca asa ceva?”.

“ Da, e foarte usor”, i-a raspuns Mifune.

“Chiar asa? Am putea vedea si noi ce fel de tehnica  ar folosi judocanul?”, l-a provocat karatistul.

“Desigur. Te rog, pregateste tiglele. Ma voi intoarce intr-un minut” a dat instructiuni Mifune.

La scurt timp, Mifune s-a intors cu un ciocan.

“Sper ca nu te vei folosi de acea unealta pentru a sparge tiglele !”, a protestat karatistul.

“De ce nu? Ti-am spus ca este usor. In Judo principiul essential este folosirea eficienta a enegiei ki”.

Saburo Minaki, al 17-lea maestru al Scolii Hontai Yoshin, era un om cu o statura micuta, aparent fragil. El a fost provocat de multi maestri ai altor scoli de arte martiale. De cite ori il vedeau, acestia rideau de inaltimea lui: “Tu esti maestrul ?” Dar nimeni nu a reusit sa-l invinga vreoadata pe Minaki. Mai mult, multi erau speriati inca inainte de inceperea luptei de demonstratia pe care le-o facea luind o piatra si farimind-o in bucati cu mainile goale. Abia atunci le spunea el: “Puterea exterioara cu care va laudati voi nu este adevarata putere; aceasta este ascunsa adinc in interiorul omului.”

Minaki era foarte selectiv cu cei pe care ii accepta ca discipoli: “Budo este o arta foarte rafinata. Daca nu doriti sa obtineti mintea unui Buddha, nu veti deveni niciodata un adevarat maestru in arte martiale”.

Rinjiro Shirata a fost un mare maestru de Aikido. Pe cind era inca foarte tinar, Shirata a fost trimis la Osaka de maestrul sau, Morihei UESHIBA, ca sa creeze un centru de Aikido. Unul din principiile din Aikido este muteiko – non-rezistenta. Odata, Shirata le explica acest principiu unui grup de practicanti ai artelor martiale, cind cel mai puternic dintre ei a sarit in sus si a inceput sa strige: “Ce prostie ! Incearca sa nu rezisti acestei lovituri !” Omul a sarit asupra lui Shirata, dar s-a trezit pe loc la pamint, prins de mina lui Shirata precum un fluture de un ac. “Acum intelegi ce vreau sa spun ?” l-a intrebat zambind Shirata. “Nimeni nu se poate opune non-rezistentei”.

Mult mai tirziu, cind Shirata avea 75 ani ( el a continuat sa se antreneze pina la sfirsitul vietii sale, cind avea virsta de 80 de ani ), un luptator profesionist pe nume Fujinami a aparut in sala de antrenament, insotit de un jurnalist sportiv si de un fotograf. In oras se tinea un concurs de lupte profesioniste, si el auzise vorbindu-se de un batrin maestru de Aikido. La inceput, Shirata a refuzat sa-i predea lui Fujinami, caci venise fara o scrisoare de introducere, dar i-a ingaduit sa asiste la antrenament. Dupa o vreme, Shirata si-a dat seama ca luptatorul era convins ca invatase tehnicile, numai din priviri, asa ca i-a permis sa intre in arena, dar acesta s-a trezit de fiecare data pus la pamint. A doua zi, presa locala vuia de titluri de genul: “Bunicul Aikido-ului pune la pamint un campion al luptelor profesioniste”. Fujinami i-a trimis apoi lui Shirata o scrisoare in care i-a multumit cu recunostinta pentru lectia primita.

O veche cunostinta mi-a relatat urmatoarea istorie referitoare la maestrul sau de Kendo.

Maestrul meu de Kendo a suferit un atac de inima si a intrat in coma. Intru-cit faceam parte din personalul spitalului, l-am putut vizita imediat. Cind am ajuns in camera lui, el isi exersa strigatele folosite in luptele de Kendo, desi era inca inconstient. Cind si-a revenit in simtiri, l-am intrebat cu cine se luptase.

            - Cu Emma ( Regele Hadesului ), mi-a raspuns el.

            - Si cine a cistigat ?

            - Eu. L-am scarmanat bine de tot, mi-a raspuns el, zimbind sugubat.

A murit in aceeasi seara.

Iemitsu avea de asemenea o maimutica extrem de agila si foarte inteligenta. Dorind sa vada daca vreunul din spadasinii sai putea lovi maimuta, el le-a ordonat acestora sa incerce. Maimutica statea linga Shogun, si nici unul din spadasini nu a reusit sa atinga maimuta cu sabia de lemn, nici chiar marele Munenori. Provocat, Takuan si-a scos si el batul de lemn ( specific calugarilor Zen ), si imediat maimuta s-a dat inapoi, speriata la culme.

“Cum ai reusit ?” au dorit sa stie toti cei de fata.

“Simplu. Toti spadasinii au facut un pas inapoi, de teama sa nu-l loveasca pe Shogun. Eu nu m-am preocupat deloc de acest lucru, iar maimuta si-a dat iemdiat seama si a realizat ca nu mai are nici o scapare.

Templul maestrului Zen Hakuin era situat in Hara, linga vechiul drum la Tokai-ului , si multi aristocrati locali calatoreau catre sau dinspre templu ca sa-i ceara sfatul. Odata, unul dintre ei a dorit sa stie: “Ce este cerul ? Dar iadul ? “

“Care este problema ta ? Ti-e frica de iad ? l-a ironizat Hakuin. Nu merita sa-mi pierd timpul cu un las penibil ca tine. Pleaca chiar acum !”

Neobisnuit sa fie insultat de cineva, nobilul si-a tras sabia din teaca si s-a repezit la Hakuin. El l-a urmarit pina in holul principal si l-a lovit cu o furie oarba pe maestrul Zen. Nu a reusit insa sa-l atinga, iar Hakuin a disparut in umbra.

“Aceasta manie este iadul in care traiesti !” a mai apucat sa-i strige Hakuin, invizibil.

Nobilul s-a calmat si si-a cerut scuze pentru iesirea sa.
”Scuzele tale sint raiul” i-a strigat Hakuin.

Intr-o zi, Munenori a incercat sa imite performanta marelui antrenor de cai Magaki Heikuro, care calarise un cal urcind si coborind cu el peste niste trepte foarte abrupte din piatra. Munenori nu a reusit, asa ca i-a cerut sfatul lui Takuan.

Takuan a preferat sa incerce mai intai el, si foarte sigur de sine, a trecut cu calul in galop peste treptele de piatra. Munenori era consternat: “Cum Dumnezeu ai reusit sa faci acest lucru ?”

Takuan i-a raspuns printr-o ghicitoare Zen: “Nu a existat nici un calaret pe cal, nici un cal sub calaret ! 

Evident, au existat si foarte multi maestri Zen care nu au fost simultan si maestri de arte martiale. Muso KOKUSHI calatorea odata insotit de unul di adeptii sai, un maestru spadasin. In timp ce se aflau la bordul unui vas, un calator beat si agresiv a dat navala si a cerut sa fie primit la bord, desi vasul era plin la capacitate. El a sarit imediat in barca si a inceput sa o balanseze, dezechilibrind-o.

Temindu-se ca barca  s-ar putea rasturna, Muso i-a cerut pasagerului turbulent sa se linisteasca. Suparat, acesta l-a lovit in cap pe Muso cu evantaiul sau din fier. Desi singele ii curgea abundant din rana, Muso nu s-a clintit si l-a silit pe zurbagiu sa se aseze. Cind au ajuns pe celalalt mal, tovarasul lui Muso, maestrul spadasin, s-a dat jos din barca si a asteptat, cu palma pe minerul sabiei, asteptind ca betivul sa se dea jos. Acesta si-a dat seama ce se intimpla si a refuzat sa coboare. Atunci, Muso a intervenit a doua oara, si-a luat tovarasul de brat si i-a spus: “Lasa-l sa plece. Fii un bun budist “.